Limba/Language

Evenimente desfasurate in cadrul Proiectului

Consiliul Județean Cluj este beneficarul proiectului ”O lume nouă, veselă pentru fiecare copil cu nevoi speciale” depus spre finanțare în cadrul Apelului SINERGII pentru VIITOR - Copii aflaţi în situaţii de risc din cadrul programului RO10 Copii și tineret în situații de risc și iniațiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și promovarea incluziunii sociale, finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (Granturile SEE), cod PEC 025.

In  data de 19 august 2016 a fost semnat actul aditional nr. 5 la contractul de finanţare nr. 07SC/SEE/06.02.2015 pentru acordarea Facilitatii de finanţare PLUS 2, prin care s-a aprobat prelungirea cu 6 luni a perioadei de implementare a proiectului, respectiv finanţarea unor activităţi suplimentare menite să contribuie la atingerea obiectivelor proiectului și nu în ultimul rând majorarea cuantumului finantării nerambursabile cu 727.073,83 lei. 

In data de 29 aprilie a.c., au demarat activitățile proiectului referitoare la  serviciul complementar de educatie pentru sanatate, organizarea de activitati recreative (excusii la Gradina Botanica Vasile Fati din Jibou respectiv Ferma de animale Moara de vant din Salicea), sesiuni de formare pentru specialiștii care lucrează cu copii din grupul țintă.

La activitatea de educatie pentru sanatate au participat  un numar de 944 de copii provenind din 9 scoli speciale. Pentru a facilita deprinderea in cele mai bune conditii a acestei activitati, fiecare copil a beneficiat de 1 sapun lichid de 300 ml, 1 pasta de dinti pentru copii si o perie de dinti pentru copii.

La activitatea de organizare activitati recreative - excusii la Gradina Botanica Vasile Fati din Jibou au participat  822 copii și 312 insotitori, respectiv la Ferma de animale Moara de vant din Salicea au participat 806 copii și 249 insotitori, cea mai mare parte dintre ei participand la ambele excursii. Aceste excursii au fost un moment de mare bucurie atât pentru copii, mulți dintre acestia fiind pentru prima data intr-o excursie, dar si pentru profesorii si indrumatorii lor .

In data de 2 iunie 2015 au inceput sesiunile de formare pentru profesorii care isi vor desfasura activitatea in camerele de stimulare multisenzoriala. Pana la sfarsitul lunii februarie 2016 un numar de 363 de profesori au fost instruiţi de specialiştii Fundaţiei ESTUAR.

In luna septembrie 2015 copii selectaţi în grupul ţintă al proiectului au început să folosească camerele de stimulare multisenzorială, amenajate la 8 şcoli speciale, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână. Intrarea copiilor în camere şi terapiile aplicate au fost urmărite prin sistemul informatic al proiectului. 

In luna decembrie 2015 a fost creat sistemul informatic al proiectului, care este administrat de echipa de management si de echipa de implementare al proiectului. La sistemul informatic creat au acces atat profesorii cat si indrumatorii din scoli care isi planifica intrarile cu copii in camerele de stimulare multisenzoriala.

Sistemul informatic creat oglindeste toate activitatile proiectului desfasurate incepand cu data de 06.02.2015 si pana in prezent.

Pentru activitatea de publicitate şi promovare a proiectului, au fost editate un număr de 1.000 de broşuri, care conţin informaţii legate de proiect. Broşurile au fost distribuite la şcoli, la instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Cluj, la toate unitatile administrativ-teritoriale din județul Cluj, Fundaţiei ESTUAR și la diferite evenimente organizate de scoli, la seminarii. Broşurile ramase vor fi distribuite la conferinţa finala a proiectului din anul 2017.

Pentru publicitatea proiectului, a fost achiziţionat un display magnetic modular care a fost postat la fiecare şcoală participantă in proiect și în acest moment se află la sediul UAT JUDET Cluj, din Calea Dorobanţilor nr.106. Alte măsuri realizate pentru publicitatea şi promovarea proiectului sunt: realizarea unui film care prezintă toate evenimentele desfașurate în cadrul proiectului si care a fost postat pe site-ul http://lume-noua-copii.ro/acasa/media/film-proiect/ dar si pe Youtube, realizarea si montarea a 9 placi permanente la sediul UAT Judet Cluj si la cele 8 şcoli in care sunt amenajate camere de stimulare multisenzoriala, panou informativ la sediul UAT Judet Cluj si autocolante pe toate produsele achiziţionate prin proiect.

Având în vedere semnarea actului adiţional nr. 5 la contractul de finanţare nr.07SC/SEE/06.02.2015 pentru acordarea Facilitatii de finanţare PLUS 2, prin care s-a aprobat prelungirea cu 6 luni a proiectului, respectiv finanţarea unor activităţi suplimentare menite să contribuie la atingerea obiectivelor proiectului, in luna septembrie 2016 a inceput achiziţionarea serviciilor şi produselor necesare desfăşurării noilor activităţi finanţate prin PLUS 2.

Astfel pana la inceputul lunii octombrie 2016, au fost atribuite 2 contracte de servicii (vizionarea unui film la un centru comercial din Cluj-Napoca si organizarea serbării ”La fiecare copil vine Mos Craciun”). Sunt in desfasurare achizitii pentru dotarea cabinetelor de specialitate din cadrul  Şcolii gimnaziale speciale Kozmutza Flora din Cluj-Napoca, achiziţionarea de aparate SOLISTEN pentru aplicarea terapiei TOMATIS, achiziţionare materiale necesare organizării atelierelor de creaţie, achiziţionare materiale promoţionale, achiziţionare pachete de dulciuri care vor fi distribuite de Moş Crăciun la serbarea organizata la fiecare şcoală. 

Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org, www.granturi-corai.ro

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului.